O poveste bine spusă nu trebuie să fie altceva decât o poveste bine spusă!
Fotograful curții regale a apărut în 2015 la Cartea Românească, asta după ce câștigase concursul de debut al editurii din anul precedent; în 2016 a apărut și la editura-mamă, Polirom, în colecția Top 10+, cu o copertă foarte frumoasă, ca majoritatea covârșitoare a coperților din această colecție. Are peste 400 de pagini și 18 capitole minunate ce reușesc, fără vreun efort vizibil, să te poarte într-un timp cu siguranță mai atrăgător decât prezentul.
Fiecare capitol începe cu o fotografie veche – de fapt, chiar de aici se naște fiecare poveste din puzzle. Totul se axează pe ce se poate dezvolta din conexiunile lui Franz Mayer, fotograf ce surprinde aceste momente unice și le închistează în eternitate prin darul meșteșugului său, tot mai căutat de unele dintre cele mai diverse personalități și chiar categorii sociale.
Atelierul de fotografie al lui Franz se află în Piața Teatrului, acolo unde oameni din zone și medii diverse vin cu teamă, cu reținere sau cu speranța că pot rămâne nemuritori. La un moment dat, punând laolaltă poveștile ce alcătuiesc romanul, înțelegi cât de bine i-a fost gândită și structura – totul se leagă, toți cei „implicați” ajung să interacționeze unul cu celălalt în moduri naturale, neforțate. Și tocmai personalitatea lui Franz favorizează apariția unor legături calde și prietenoase între clienți pe de o parte și între clienți și Franz cu familia lui pe de altă parte.
Cum spuneam, poveștile sunt foarte multe, planurile se întretaie și dau naștere unor noi piste pe care cititorul și-ar dori să poată ajunge.
Poate am fost eu prea fermecată de lumea evocată, dar nu am găsit nicio fisură în roman. Căutând informații despre autoare, după ce am citit cartea, am dat peste o recenzie a cuiva care nu fusese impresionat de Fotograful curții regale, ba chiar găsise și argumente: că unele fapte istorice n-au fost chiar așa în realitate, că X nu avea cum să fie contemporan cu Y pentru că acesta s-a născut după celălalt etc.
Dar nu îmi pasă de așa ceva!
Mie, cititorului de ficțiune. Nu îmi pasă. E un roman, o poveste credibilă și frumoasă. Nu e manual de istorie, nu are nicio legătură cu respectarea acurateții faptelor.
În Fotograful curții regale se împletesc destinele unui număr impresionant de personaje, fiecare conturat cu grijă și pricepere, de la Franz fotograful până la croitorese, copii săraci, femei emancipate gata să își schimbe viața cu ajutorul spiritului rebel și de sacrificiu caracteristic. Și cum spuneam, toate sunt credibile, toate sunt vii, parcă nu ai motiv să te îndoiești de existența lor îndepărtată, din vremuri apuse, dar fascinante și atât de bogate cultural.
Fotograful curții regale este o carte pe care o recomand cu mare drag și cu mult entuziasm și care își merită pe deplin laudele și premiul de debut obținut!
Cartea e disponibilă pe Libris aici sau pe Elefant aici >>
Anca Zaharia
Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.
Scrie un comentariu